29 de povestiri din pandemie

By | Carti

Am plecat de acasă cu alte gânduri. Zilele din urmă n-au fost cele mai grozave și în așteptarea unor drumuri, am dat o raită la mall pentru niște cumpărături de Crăciun.

Am luat-o pe Andreea și ne-am urcat în mașină și am ajuns într-un iad pandemic. Dezinfectat mâini când ne-am dat jos din mașină, apoi dezinfectat mâini la fiecare intrare în magazin, la ieșire, purtat mască în conformitate cu legea, judecat oameni pe sub sprâncene.

Am mers în locuri precise, nu ne mai permitem căscatul gurii. Ăsta a fost cândva un sport despre care vom povesti nepoților. În anul 2020, căscatul gurii, ca jocurile olimpice, a fost amânat.

Am zis că am avut o listă precisă de magazine și cu mândrie pot spune că n-am depășit. Dar am ajuns la Cărturești. Și de atunci am mai fost o dată. Și tot n-am plecat cu mâna goală.

Nu știu și nu-mi înțeleg acest apetit pentru Cărturești din ultima vreme. Știu că e extrem de scump pentru ceea ce găsești în el și poți găsi oriunde mai ieftin, dar cred că mai degrabă e vorba de un instant gratification, cum zic americanii. Să ai atunci, să vezi și să iei. Să nu stai pe gânduri.

Să consumăm în cor cu zâmbetele pe față, ascunse de măști, eh, măcar să zâmbim cu ochii în timp ce consumăm.

Și am intrat în Cărturești, zic. Andreea cu ochii după cadouri, eu încercând să-mi îndrept privirea spre orice, dar nu cărți.

Anul ăsta cred că am investit în cărți mai mult decât mi-am propus. Și asta nu mă surprinde, deoarece observ că e singura constantă a vieții mele an de an.

the decameron project 29 new stories from the pandemic

Și cum mă plimbam pe acolo, încercând să par interesat, m-am lovit de o copertă absolut minunată. Și pe lângă asta, am citit The Decameron Project și am crezut că e vreo reeditare a cărții lui Boccaccio.

M-am liniștit pentru un moment, pentru că asta mi-a spus că n-o voi lua. Nu aveam nevoie, am ediții drăguțe la Decameronul. Ei bine, continuarea era 29 New Stories from the Pandemic. Și aici s-a sfârșit rezistența mea.

Victor LaValle, Tommy Orange, Rachel Kushner, Margaret Atwood, Mona Awad, Leila Slimani sau Colm Toibin sunt câțiva din cei care semnează cartea și instant am zis că trebuie s-o cumpăr.

Considerente:

  1. Vreau să mă apropii de acești scriitori ai prezentului. Să le încerc mâna, să văd cum scriu, mai ales ce pot face dintr-o pandemie.
  2. Nu am citit nimic de la ei, iar asta a dus la un al treilea considerent…
  3. Anul 2021 e dedicat întrutotul literaturii americane și nu numai, în general cărților netraduse la noi încă. Explorări.

Și vreau să vă spun că nu m-a dezamăgit. A costat destul de mult, dar asta doar dacă vrei s-o ai în format fizic, că există și varianta online, free, aici.

Pe scurt, puțin din ce am remarcat (ar fi multe de spus…):

Victor LaValle propune o povestire cu un final complet neașteptat, un boom extraordinar dintr-o narațiune ce părea să ducă în sens contrar. Pe fundalul pandemic prezent, evident.

Mi-am mai notat, în contrapartidă cu propunerea lui LaValle, scriitura lui Mona Awad, care e menită să întoarcă acel „Recognition” scris de LaValle. Aici lucrurile se întâmplă într-o ignoranță totală și pune în lumină depresia, singurătatea, negarea, dar și probleme de adicție.

Mi-a plăcut, desigur și viața de cuplu gay propusă de Colm Toibin. Irlandezul prezintă un cuplu gay disfuncțional care descoperă asta în lockdown și trăiește cumva prin comparație cu alte cupluri gay din social media. E o analiză scurtă a realității înșelătoare. Pandemia ne-a deschis ochii multora dintre noi: atât asupra noastră, cât mai ales asupra mediului înconjurător.

Liz Moore și povestea ei dramatică de parenting, cu un copil mic suferind, cu simptome asemănătoare virusului, cu o noapte albă, grijile de părinte. E, cred, prima proză care m-a băgat într-un subiect de genul ăsta atît de implicat. Intensitatea dragostei pentru cel mic nu mi-a mai fost dat s-o citesc atât de bine ca aici.

Ce mi-am mai notat… desigur, Tommy Orange, care în 2021 o să-i citesc acel There, There despre care a vorbit toată lumea. Proza lui nu m-a dat așa tare pe spate, dar mi s-a părut o metaforă ludică care a oglindit bine de tot prezentul multora dintre noi. Această schimbare de la atunci la acum. De la ce făceam înainte pentru ego-ul nostru, la ce facem acum.

Leila Slimani propune o proză de impostură, fără legătură cu pandemia neapărat. O proză care pune în lumină ascendența și picajul unui autor francez care la un eveniment de carte este lovit cu o piatră din audiență. La început e ridicat în slăvi ca fiind acest activist al exprimării libere, primește toată atenția de care până atunci n-avusese parte, dar printr-un simplu articol al unui jurnalist mai bine montat e aruncat în derizoriu. Trebuie să citiți numai să vedeți cât de simplu te poate ridica media și în același timp cum te poate doborî.

Proza tare jucaușă a lui Margaret Atwood mi-a demonstrat talentul scriitoricesc al scriitoarei canadiene. O vietate din alt regn este adusă în lumea noastră pandemică drept ajutor social pentru ca noi, muritorii de rând, să trecem mai ușor peste carantină. Vietatea spune o poveste pentru trecerea timpului, dar miza prozei lui Atwood e limbajul, care mi-a adus aminte de Nabokov. Mi-a plăcut mult!

Și am mai remarcat-o pe Rachel Kushner cu o proză la fel de jucăușă, o povestire în ramă cu traducere live, la fața locului. Foarte inventiv și tot pe fundalul pandemic actual. Un grup de creativi sunt blocați într-un creative camp, la un castel, așa că trebuie să se adapteze situației. Un scriitor norvegian retras se hotărăște să spună o poveste într-o seară, după un pact al tuturor. Povestea lui are un twist drăguț la final, iar toată narațiunea e tradusă de soția lui, pe loc.

Și ar mai fi încă multe de spus despre povestirile de aici, că mai sunt, dar ne-am întinde la infinit.

Sunt doar câteva remarci din ce am citit, însă concluzia e că au fost niște bani foooarte bine cheltuiți și un cadou de Crăciun super enjoyable!

Povestirile astea nu numai că te fac să simți ceva, dar te și apropie de diferite zone ale lumii. Că nu sunt scrise doar de americani.

E un proiect multicultural ambițios, care pe mine m-a făcut să mă apropii mai mult de zonele îndepărtate ale lumii care trec prin ce trec și eu acum. Mai mult decât știrile de la TV.

Pe numele ei întreg, The Decameron Project: 29 new stories from the pandemic, alcătuită de editorii New York Times Magazine și publicată de Scribner, care e o sub-divizie a Simon&Schuster.

De găsit se poate găsi la Cărturești, Book Express sau Amazon. Și repet, se poate citi și online gratuit.

Întrebare: te-ar interesa să creez un grup de Facebook / Discord pentru cărți, dar și alte subiecte interesante din zona asta? Ce zici?

One Response to " 29 de povestiri din pandemie "

  1. […] scris pe larg aici despre antologia aceasta de povestiri scrise în și despre pandemie. Un exercițiu frumos de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *