Spuneam că o să vină un articol şi la categoria Descoperă, fiindcă demult stătea ea acolo cam cu puţine lucruri. Citind revista Terra (pe la noi la liceu se mai distribuie), m-am decis într-un final să mai cumpăr şi eu un număr, doar pentru a mă mai simţi din nou la generală. Ei bine aici am găsit un articol interesant legat de eclipsa parţială de soare din 4 ianuarie 2011, care bineînţeles s-a putut vedea cam în toate europa, însă la noi dacă îmi aduc bine aminte, eram ocupaţi cu ninsorile. Cătălin Păduraru este cel care a reuşit epica fotografie, de fapt a făcut mai multe, toate fiind reuşite şi mai multe puteţi vedea la el pe site. În timp ce acesta fotografiase faza maximă a eclipsei, asteptând finalul a observat un avion ce trecea fix prin dreptul soarelui (cum ar veni). Imediat a imortalizat scena şi rezultatele le puteţi vedea în imaginea de mai sus.
Avionul ce a traversat soarele
Last modified: 21/03/2011
Cat ii de tare :X:X.
Fotografia este impresionanta 🙂