Cărțile despre care nu vorbesc

By | Carti

carti despre care nu vorbesc

Din toate cărțile pe care le citești într-un an, te-ai gândit despre câte din ele alegi să nu vorbești?

În anul doi de facultate la Litere, pe când încă eram în plin fuleu de istorie literară și parcurgeam cu răbdare drumul literaturii de la antichitate încoace, mi-am promis un lucru: să nu scriu despre cărțile care nu-mi spun nimic.

Promisiunea asta, de care uneori recunosc că am și uitat, se pare că nu m-a uitat ea pe mine. Dacă arunc o privire peste categoria literară a blogului ăstuia, îmi dau seama că n-am bătut tastele despre nicio carte care nu m-a impresionat în vreun fel sau altul.

Am citit sute de cărți până acum și exact ca orice drum pe care-l parcurgi, nu-i mereu ideal. Mai are și gropi, mai faci și slalomuri.

Despre gropi și slalomuri am ales să nu scriu niciodată pe blog. Și nu din ignoranță. Pentru că am dat peste destule și destule au fost duse la capăt Dumnezeu știe cum, în ciuda timpului meu limitat.

Doar că am ales să nu vorbesc nimănui despre ele, fiindcă n-am avut efectiv ce să spun. Nu m-au impresionat cu nimic. Nici prin tehnica narativă, nici prin limbaj, nici prin acțiune. Prin nimic. Și atunci, despre ce să scriu?

Aveam o discuție cu Andreea mai deunăzi despre cum cărțile astea care pe mine nu m-au impresionat, i-ar putea impresiona pe alții. Și am fost complet de acord. Pentru asta suntem unici, avem gusturi diferite, dar alegerea rămâne.

Rămâne pentru experiența mea de cititor, pentru toți cei 5 ani la Litere cu lecturi masive și isme de care simt că încep să mă lepăd ușor, ușor și așa mai departe.

Mă uit acum peste lista cărților citite anul ăsta și sunt destule despre care n-am spus nimic.

Uncanny Valley a Annei Wiener e o carte non-fiction despre începuturile Silicon Valley, despre sexismul și work ethicul toxic de acolo. Toate bune și frumoase, numai că autoarea se învârte în cerc de la jumătatea cărții încolo.

Sunt chestiuni interesante, probleme pe care le abordează destul de apăsătoare în societate, dar mai apoi e doar o carte ce devine tot mai plană. Care nu duce nicăieri.

Iată-mă a lui Jonathan Safran Foer m-a epuizat, deși firul narativ a fost unul destul de serios și cu multe probleme discutate: de la etnicitate și ce mai înseamnă să fii evreu în ziua de azi, până la americanisme, destrămarea unei familii, un război prin Israel și așa mai departe.

Problema cu cartea asta a fost stilul, din punctul meu de vedere. Unul extrem de dens, de obositor și care, din punctul meu de vedere, se putea lipsi de niște scene.

E atât de în detaliu scrisă, încât dacă ar fi să o adapteze cineva pentru TV n-ar mai avea nevoie de extra script. E totul deja pus pe foaie. Cu b-rolls cu tot.

Am citit până la final pentru poveste, dar până și finalul m-a dezamăgit. Drept urmare, la câteva luni după nici măcar nu mai țin minte cum s-a sfârșit.

Și ar mai fi alte câteva, dar înțelegeți acum unde bat. De asemenea, am ales practica asta nu numai pentru cărți, ci și pentru alte zone ale culturii și societății. Mai puțin acolo unde ești furat pe față. Unde îți iei o țeapă.

Prin asta încerc să înăbuș și latura asta de hater a mea, cu care mă tot lupt de ani încoace. Încerc să fiu mai înțelegător, să-mi pun io mai multe întrebări întâi, înainte să dau cu parul.

Cu siguranță un rol în tot ceea ce sunt astăzi ca cititor l-a jucat și facultatea. Fiindcă în urma tuturor cărților citite în perioada studenției, am ajuns azi să fiu extrem de selectiv. Și asta nu cred că-i mereu un lucru pozitiv.

M-am surprins, la începutul anului ăstuia, când după ce am urmărit „Normal People” pe HBO am ajuns să cumpăr cartea și să-mi dau seama cât de sexualizată a fost varianta de TV față de scriitura lui Salley Rooney.

Dar cel mai tare m-a surprins faptul că am cumpărat o astfel de carte. Dacă nu exista serialul, sunt 180% sigur că n-aș fi cumpărat cartea irlandezei. Ca să vedeți cât de selectiv am ajuns și în ce fel mă poate păcăli un serial.

Rămân, așadar, fidel promisiunii pe care mi-am făcut-o în urmă cu câțiva ani. Pentru cine dorește să vadă ce părere am despre cărțile ce nu primesc un articol aici, există GoodReads.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *