Ce documentare mai vedem?

By | Cinema

ce documentare vedem

Nu știu de voi, dar io vă spun că dacă e să fi câștigat „cineva” în pandemia asta, în materie de lung-metraje sau serializate, documentarele au fost top.

Nu țin minte o perioadă în care să fi avut atâta material documentarist mișto prezentat, dramatizat, construit. Pe toate platformele, de la Netflix, la Amazon Prime, HBO Go sau Apple TV.

Și voiam să vă zic de câteva, în ideea că poate îmi mai spuneți și voi alte câteva și uite așa ajungem la un schimb pe schimb onest, cinstit, cât de cât.

Gen, cum a putut să fie This Is a Robbery: The World’s Biggest Art Heist, pe Netflix, nene. Super serial-documentar cu cel mai mare jaf de artă din istoria modernă.

Care-i faza: doi hoți deghizați ca polițiști ai poliției metropolitane din Boston au intrat nestingheriți în muzeul Isabella Stewart Gardner și au stat 81 de minute, timp în care au furat pe alese ce aveau nevoie.

Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci și cazul tot nu a fost soluționat.

Picturi unice în lume de la Rembrandt, Vermeer, Manet, Degas precum și niște obiecte decorative mai puțin scumpe au intrat pe mâna hoților și n-au mai fost găsite. Nici măcar azi. Cu mafia italiană, cu IRA, cu alți hoți celebri de artă. Merită văzut.

Am mai urmărit și Sons of Sam, un alt serial-documentar marfă cu un intro chiar bombă. Firul narativ urmărește o serie de crime din New York, de prin 1970, făcute cu același pistol, de un presupus sociopat.

Surpriza vine însă, când pe anchetă se bagă un simplu (ai zice) angajat de la IBM, care sătul de munca sa, începe să-și pună în practică abilitățile detectivistice și ziaristice pentru a pune reflectorul pe o serie de evenimente efectiv morbide care descoperă mai multe chestiuni horror:

  • faptul că poliția din New York nu și-a făcut treaba bine și a mușamalizat cazul odată găsit suspectul principal;
  • faptul că crimele nu au fost făcute de un singur om, ci de un grup de persoane;
  • că în spate stă un cult satanic (sau mai multe);
  • că una din crime a fost filmată și există undeva în lumea asta pe o casetă video cu ea etc

Serialul are un aer macabru, sinistru în el. Cadrele sunt strânse, cu un soi de efect dream-like, cețos care are scopul să te bage în lumea aia ocultă care ascunde extrem de multe secrete și care practică tot soiul de incantații care mai de care mai dubioase.

Cum ar fi uciderea dobermanilor. Sau băutul de sânge.

M-a prins destul de tare, mai ales că io nu sunt un maare fan al serialelor despre criminali în serie. Majoritatea mi se par foarte romanțate și extrem de overrated.

Seaspiracy e un alt serial-documentar care mi-a rupt creierii.

M-a mâhnit, mi-a crescut tensiunea și m-a adus până la lacrimi cu anumite cadre. Pe scurt, documentarul urmărește felul în care pescuitul industrial distruge fauna oceanică, dar lasă și cele mai mari amprente asupra poluării.

ONG-urile urlă să nu mai folosim paie din plastic, pe când pescuitul industrial nici nu e menționat. Funny, huh?

Totul într-o perfectă armonie între state, mafie, ONG-uri și multinaționale de care n-ai crede că se ocupă cu măgării de genul ăsta.

Par egzample, știați că oamenii ucid sistematic delfini pentru a avea acces mai ușor la alte capturi bune pentru gura omului? Sau că omoară inclusiv rechini?

Că pentru peștele pe care îl iei de la raft, niște nave care nu sunt altceva decât măcelării pe apă poartă după ele niște plase suficient de mari când să înghită Empire State Building, iar acolo intră tot felul de vietăți marine: rechini, deflini, pești, ton de toate? Și că ce nu le trebuie omoară sau vând pe piața neagră?

This is a fucked up world, iar omul pur și simplu nu mai poate fi oprit din autodistrugere. E dureros felul ăsta scârbos de a fi. Și mai ales naivitatea noastră, lejeritatea cu care donăm primului ONG care ne iese în cale și ne promite un aer mai curat, un ocean mai curat, o faună mai sănătoasă. Și în spate e aceeași mafie care distruge. Plm.

Un documentar mai aproape de inima mea e Makes us Dream, pe Amazon Prime și prezintă cariera fostului fotbalist și emblemă a echipei Liverpool, Steven Gerrard.

Are vreo oră și 45 de minute, dar te trec toate emoțiile în perioada asta, mai ales dacă ești fan Liverpool. Până la urmă, e vorba despre un sportiv care și-a îndeplinit visul jucând pentru echipa sa de suflet din oraș. Dedicându-se complet ei.

Un caracter cum rar mai întâlnești. O să vezi toate sacrificiile, presiunile, suferințele și fericirile pe care le-a trăit Stevie G pentru Liverpool. Se lasă cu multă emoție.

Pe lângă cele discutate, aș vrea să mai văd și The Year Earth Changed, un serial care-i pe AppleTV și care m-a emoționat direct din trailer; simt că va avea același efect ca Our Planet sau Blue Planet.

Made You Look, Night Stalker, Murder Among the Mormons, The Ripper sunt alte documentare pe care le am pe listă pe Netflix.

Pentru mine e clar, 2020 a fost anul Ozark, în timp ce (cel puțin) începutul lui 2021 pare să fie unul plin de documentare. I got nothing.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *