După 8 luni de Fitbit Versa 3

By | Opinie

Înainte te a citi acest articol, ia în considerare că în spatele său stă un om care nu e specialist în IT, software sau orice ține de ele. Sunt doar un pasionat de tehnologie și asta-i experiența mea cu device-ul în cauză.

Gata, iar acum hai să vorbim despre Fitbit. Mai precis, despre Fitbit Versa 3 – smartwatch-ul companiei ce recent a fost achiziționată de Google.

Au trecut mai bine de 8 luni de când am acest device și cred că a sosit momentul pentru un honest review. Trebuie să recunosc, acesta e primul meu smartwatch și mai presus de atât, faptul că „vine de la Google” a fost o garanție în a achiziționa produsul.

Spun asta din experiențele trecute cu device-uri Google. Aparent, aici am sosit prea devreme fiindcă, Fitbit nu a ajuns încă să arate a Google și să se comporte ca un device Google.

După 8 luni, experiența nu e una în tocmai mulțumitoare. E un smartwatch entry to middle level, nu foarte scump, așadar nu poți impune pretenții prea mari. Dar nici nu vorbim de un ceas de 500 de lei făcut pe vapor.

Ce are și ce face Fitbit Versa 3?

La nivel de bază, Fitbit suplinește tot ce are un smartwatch: îți dă notificările aplicațiilor din telefon (alegi tu de la care vrei să fii bâzâit), te notifică când îți sună telefonul și poți prelua apeluri direct pe ceas, poți citi SMS-uri, mesaje de pe Messenger și poți vedea un brief preview al e-Mailurilor.

Are un design minimalist, sleek, îmi place mult cum se simte și se vede la mână. În plus, e foarte ușor și e swimproof, ceea ce înseamnă că poți intra cu el la apă.

Eu am varianta all black, cu o bretea de rezervă (se uzează repede, din ce am înțeles).

Are un soft intuitiv, cu un meniu simpluț, display-ul e AMOLED, dar nu are cine știe ce refresh rate. Adesea sacadează.

Poți instala aplicații din Fitbit App ca Deezer, Spotify, Calendar etc. Eu folosesc Spotify pe ceas, dar nu o poți face dacă nu ai și telefonul la tine conectat prin bluetooth.

Poți plăti cu Versa 3 la magazin, fiindcă are opțiune de Wallet. Poți vedea cum e vremea și ai Google Assistant în device.

Estetic, poți selecta până la maximum 5 interfețe pentru display direct din ceas, altfel le poți instala din Fitbit App de pe telefon. Ai 20 de moduri de workout și Relax mood, to wind down.

O altă opțiune drăguță și utilă de la Fitbit e Find My Phone. Acest app care spune de la sine cu ce se ocupă. L-am folosit, m-a ajutat, 10/10 bravo.

Nu cred că mai are sens să vă spun de toate procesele ce țin de sănătate și fitness, nu? De la heart rate monitor, până la skin temperature. Saturarea de oxigen din sânge e și ea măsurată, îți spune stress management score, îți monitorizează calitatea somnului și așa mai departe.

Poți citi aici despre toate features.

Până la urmă, Fitbit se vinde ca o marcă de smartwatch fitness & health first. Doar că tehnologia evoluează atât de repede, încât riscă să rămână în urmă fără niște îmbunătățiri. Vezi ce face Samsung cu noul lor smartwatch.

Dar ce nu face Fitbit Versa 3?

Eh, aici situația se complică. După 8 luni în care am folosit intens smartwatch-ul am descoperit niște chestiuni cam neplăcute pentru felul în care se vinde Fitbit. De ce?

Pentru că discutăm fix de cele mai importante features ale ceasului. Exact acolo sunt problemele.

Fitbit Versa 3 este un smartwatch dedicat oamenilor care fac sport des. Care au un stil de viață activ și sănătos. Ei bine, fix aici dă Versa 3 chix.

Doar 20 de moduri de fitness nu sunt suficiente. Eu, de exemplu, mai bag și Zumba sau HIIT și nu am așa ceva pe ceas. Bag un workout general ca stil de program și aia e. Dar nu mă mulțumește treaba asta, fiindcă nu se raportează corespunzător efortul în cifre. Adică nu am o vedere mai clară a sesiunii mele.

Mai apoi, senzorul lor de pe spatele ceasului, cel care altfel îți traduce tot ceea ce faci tu cu corpul tău când ai ceasul la mână e cam slab spre foarte slab.

În primul rând, ritmul cardiac nu este raportat corect. Mi-am dat seama de asta în multe sesiuni de workout în care curgeau apele pe mine și-mi simțeam inima cum îmi iese din cutia toracică, iar ceasul îmi spunea hai, man, bagă mai tare că ești la doar 98-105 BPM.

Are you taking the piss, man?

În al doilea rând, raportarea somnului e varză. Și are legătură cu același senzor, cum spuneam. Nenumărate nopți am primit un raport stângace, neînregistrat din partea Fitbit App.

Pur și simplu nu putea înregistra sesiunile mele de somn, cu toate că introduceam ceasul în Sleep Mode, tocmai ca să știe că de aici începe activitatea asta.

Altfel, când reușea să înregistreze pe bune, mă ridicam din pat, mergeam la baie moment în care îmi dădeam ceasul jos de la mână să mă spăl. Nu? Ca tot omul.

Ce făcea Fitbit? Credea că mă puneam înapoi la somn. Și uite așa, o nouă sesiune de date a fost compromisă. Iar depășeam ciclul de 8 ore de somn și din nou mă felicita, deși eu dormisem maximum 6 ore jumate.

În al treilea rând, când sunt într-un workout, ceasul mai are talentul de a-mi închide sesiunea. Așa, pur și simplu, mid-workout se gândește să oprească adunarea de date. De ce? Nu știm.

Nici cu GPS-ul, cu care Fitbit se laudă încă din titlul paginii lor de pe site nu e mare brânză. Prea multe probleme de conectivitate în spații aglomerate urbane.

Accelerometrul înregistrează pași doar dacă ridic mâna, dar nu e capabil să-mi aprindă display-ul decât dacă fac o acțiune de bolnav mintal cu mâna. Ceva sinistru prin care trebuie să întorc cumva brațul spre mine și să mă uit insistent la ceas. Din exterior pare că mă laud cu ceasul or smth. În fine, asta nu e doar o problemă Fitbit.

Touch-ul de la display e non-responsive de cele mai multe ori. Vrei și tu să dai dublu tap ca omul să vezi cât e ceasul. Nimic. Absolut nimic. Cool.

În al patrulea rând, ne întoarcem la ideea că Fitbit este un smartwatch de fitness & health. Bun. Începem un workout și sesiunea merge bine, la final ne ducem la duș. Oprim activitatea din ceas, ca să-l anunțăm că e gata, apoi îl dăm jos de la mâna și-așa transpirată ca să intrăm la duș.

Ce face el? Îți ia BPM-urile active care încă sunt înalte și le trece la active minutes. În gol. Fără să fie la mână.

Ei bine, eu țin mult la două chestii din date: Active Minutes & Calories.

Personal, să am un număr generos de Active Minutes pe săptămână înseamnă că nu am stat doar în scaun, la birou și am vegatat.

Acum, vă dați seama cât de frustrant e pentru mine să văd că mi-am atins obiectivul de active minutes încă de luni?

În condițiile în care fac cel puțin 4 workouts / săptămână?!

E foarte frustrant, fiindcă mi-am luat un astfel de smartwatch tocmai ca să țin evidența corpului meu, într-un fel. Și nu cu acuratețe de 100%, că nu sunt exagerat.

Altfel, arhitectura ceasului e una destul de firavă. La atingere, aveți impresia că trebuie să vă purtați cu grijă cu el că poate se dezmembrează în mâini.

Mai apoi, în ciuda faptului că vine lăudat cu un Gorilla Glass 3, pisică-mea a rezolvat display-ul cu o singură gheară în joacă.

Acum stau cu o linie ce-mi săgetează pe diagonală display-ul. Nu se vede din toate pozițiile, dar pentru un om cu OCD ca mine e mai mult decât enervant.

Gata. Închei aici experiența mea cu Fitbit. Și zic bine experiență, fiindcă nu știu cât de „review” e.

În final, Fitbit Versa 3 nu mi se mai pare o alegere potrivită pentru un om care vrea să „keep track” of his fitness & healthy lifestyle. Dacă ești în căutarea unui smartwatch de buget de la care vrei notificări, muzică, vreme, apeluri și alte opțiuni care merg mână în mână cu telefonul, go ahead. E ok.

Dar dacă vrei un ceas care e specializat pe health + sport, așa cum Fitbit se laudă, zic să te orientezi către ceva mai bun. Poate un Garmin? Sau poate chiar un device de factură și mai recentă de la Fitbit?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *