eSports în România. De aici încotro?

By | Opinie

Odată cu pandemia asta mizerabilă care ne-a sechestrat pe majoritatea în case, tot ceea ce înseamnă entertainment a căpătat o schimbare radicală.

Pentru că la început de pandemie mulți oameni nu știau încă cum va arăta, cât timp, încotro se va îndrepta, s-a bătut pasul pe loc în materie de divertisment online.

În afara unor influenceri care își petreceau majoritatea timpului prin online și apucaseră să dezvolte conținut până la acel punct, restul au stat pe loc.

Mai există însă o categorie de oameni pentru care pandemia asta a sosit ca o mană cerească: gamerii. 

Ăștia au fost online de la bun început. Indiferent de zi, noapte, ploaie, viscol, soare, frig etc., ei au fost online și au furnizat gameplays, walkthroughs, game reviews, livestreams și ce mai pot oferi ei.

Pentru categoria asta de creatori de conținut nu a existat pauză odată cu pandemia. Ăștia și-au văzut de treabă și chiar au avut de câștigat.

Din punctul meu de vedere, fără fotbal, fără cine știe ce conținut pe Netflix sau HBO Go, atenția mea s-a îndreptat și spre gamerii aceștia de YouTube. 

Recunosc, Twitch încă nu mă prinde și cred că va mai dura până când voi începe să-l folosesc activ. Îl mai urmăresc pe Toma din când în când, dar în rest tot YouTube e Banatul.

Așa am ajuns să urmăresc tot felul de gameri pe YouTube jucându-se tot soiul de jocuri. Tot așa am ajuns să vreau acum să-mi iau volan și să bag SnowRunner până îmi amorțesc brațele.

Pe partea asta, am mai mulți YouTube-uri pe care îi urmăresc, cel mai mare dintre ei e Raptor. La el mă uit la tot ce se joacă, aproape. 

Pentru FIFA e The MasterBucks și MGH, iar pentru scary games îl urmăresc pe MadVlad

Ce facem însă în România? 

Știu gameri din RO, pe unii chiar de aproape, cum ar fi Ovvy. Dar în rest, nu prea am așa mare legătură cu lumea asta și nici nu pot să spun că mă atrage cineva. 

Că există un om care să fie showman, să te facă să te simți comod când îl urmărești. Să aibă niște umor la el, niște skill, niște lipici la public.

N-am găsit pe gustul meu încă. 

La nivel de inițiative, însă, stăm dubios în acest moment. LPF-ul a organizat prima ediție de Liga 1 la FIFA 20 și vai cât de prost executat a fost.

Site-ul a încetat să mai fie actualizat după câteva etape. Acum văd că a primit update. Pe telefon merge execrabil.

În fine, site-ul ca site-ul, dar niciun meci nu a fost live pe bune, toate erau jucate cu niște zile înainte și date în premieră pe Digi Sport sau Telekom Sport.

La nivel de media, de promovare, a fost inexistent. Am auzit de proiect doar cu două săptămâni înainte, când s-a dat comunicat de presă și site-ul nici măcar nu era gata și apoi puf, a dispărut ca măgarul în ceață.

Au fost unii YouTuberi, gen Dancos, care a mai făcut un live din când în când cu starea de fapt a lucrurilor, dar slăbuț.

Să zicem că a fost o primă ediție, dar când ESPN îți cumpără drepturi de televizare live la NBA 2k League, iar aici Telekom și Digi transmit prima ediție de Liga 1 la FIFA 20, parcă e păcat să nu existe o implicare mai mare.

Aș fi vrut să văd niște interviuri, niște meciuri live, niște etape care să nu dureze o singură zi la bătaie, să fie un campionat mai lung, mai mediatizat, mai promovat.

N-a existat nimic.

Și atunci ne întrebăm de ce eSports-ul în România rămâne în umbră chiar și în perioada asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *