Fargo rămâne Fargo, după 4 sezoane

By | Cinema

Toamna asta, după o întârziere provocată de pandemie, s-a desfășurat pe Hulu (cu VPN, hehe) Fargo, sezonul 4.

Despre Fargo am mai scris pe blog, din păcate nu mai găsesc arhiva cu postările care-l conțin. *sad reacts only*

Sezonul ce tocmai s-a sfârșit a stat sub un cast puțin atipic, cu Chris Rock sau Timothy Olyphant, actori despre care n-ai spune c-ai să-i vezi în vreun film despre mafie.

De regie s-a ocupat Noah Hawley, Dearbhla Walsh, Dana Gonzales, Sylvain White și Michael Uppendahl. De scenariu tot ei, alternând între episoade.

Melanjul acesta de regizori se simte, până la urmă și în episoadele sezonului. Din păcate, Fargo.S04 a fost fluctuant. Nu a oferit constant ceea ce a dat sezoanele anterioare, iar asta se observă și în notele acordate de critici.

Pentru ce mi-a plăcut însă Fargo, mereu, a fost absurdul de care debordează. Acest realism fantastic dus la extrem, în care până și liderii mafiei, oameni protejați despre care ai crede că nu pot fi doborâți de nimic, mor în cele mai penibile moduri.

N-am să dau spoilere, dar sezonul 4 a păstrat asta și am râs copios la aceste faze de umor negru menite să oglindească absurdul vieții și ideea că nimeni nu e făcut să rămână la locul lui.

Dihotomiile sunt de mai multe feluri în acest sezon: de la clasicul bun – rău, ajungem la rasă (alb vs. negru), dar și american vs. italian, african vs. italian și tot așa. Avem și polițistul bun și polițistul corupt, conștiința trează, dar și cea măcinată de amintiri și de fugă.

Sunt psihologii puternice la mijloc, vorba aia, oamenii și-au dat silința să-și joace rolul cât mai bine.

Subiectul principal?
În anii 1950, în Kansas se duelează două bande rivale: una reprezentată de oamenii de culaore, alta de mafia italiană care dețin acolo o divizie, să-i spunem, un grup, condus de la New York.

Christ Rock este Loy Cannon, reprezentantul găștii noi sosite în oraș și dornică de putere. De partea cealaltă îl avem pe Tommaso Ragno în rolul lui Donatello Fadda, capo.

Donatello moare penibil, tipic Fargo, iar Josto Fada (jucat de Jason Schwartzman) îi ia locul. De aici se țes mai multe intrigi care pleacă în cele mai greșite direcții.

Asta ar fi așa, pe scurt, că evenimentele care se petrec în sezonul ăsta sunt multe și complexe & cu multe aspecte, mulțumim pe ocolite Filantropica.

Cât despre consistența sezonului, au fost destule episoade care m-au lăsat cu buza umflată. În contrapartidă a fost jocul actoricesc, care efectiv a fost un deliciu.

Atât Chris Rock cât și Timothy Olyphant au jucat impecabil și m-au surprins foarte plăcut.

De departe, însă, starul acestui sezon a fost Jessie Buckley, pe care am revăzut-o la scurt timp după filmul lui Kaufman.

Senzațională a fost Buckley în rolul asistenei ucigașe Oraetta Mayflower. O adevărată sociopată cu instincte rasiste.

Încă un bonus și pentru Jason Schwartzman, care a jucat perfect, la fel și Jack Huston ca Odis Weff, un detectiv corupt care a rămas cu o sumedenie de ticuri nervoase în urma serviciului său în Al Doilea Război Mondial.

Fargo își continuă ușor, dar sigur, antologia, chiar dacă la un ritm mai mic și la o intensitate mai slabă față de sezoanele precedente.

Nu e slab, dar nici nu poate fi comparat cu sezonul anterior.

Cu toate astea, să nu uităm, oferă și-o altă miză de data aceasta. Ieșim din rural în ajungem în centrul unui oraș în plină dezvoltare. Nu mai discutăm despre niște găști locale, cât despre mafia italiană.

Altă miză, altă desfșurare de forțe.

Fargo rămâne, în continuare, un serial de urmărit. Dacă nu ai apucat până acum, primele trei sezoane te așteaptă pe HBO GO, iar al patrulea pe Hulu. Cine știe, poate în curând va ajunge și acesta pe HBO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *