Și în urmă rămâne gunoiul

By | Opinie

gunoi sector 1

De altfel, ca în orice război care s-a dat de-a lungul istoriei, la final n-au rămas decât stricăciunile. De toate părțile. Gunoiul, insalubritatea locurilor pe unde s-a luptat.

Numai că, de data aceasta, cred că-i fac un serviciu prea mare doamnei Clotilde Armand ducând comparația, și-așa forțată, într-o zonă atât de primitivă. Da, consider că războiul este o acțiune primitivă dacă ar fi să mă uit peste timeline-ul în care ne aflăm ca civilizație.

Dar poate că așa ar fi trebuit s-avem și mai puțină prostie, uite că altfel stau lucrurile. Vrei să crezi ceva, dar realitatea te dovedește.

Am ieșit ieri din casă să fac o scurtă plimbare prin centru până la un punct Digi să ridic un echipament. Imediat ce am ieșit din bloc, m-a lovit un damf de mi-a căzut nasul.

Un munte de gunoaie, claie peste grămadă, trona în parcarea din spatele blocului.

M-am uitat mai bine, cu nasul băgat în tricou, și mi-am dat seama că muntele nu era alcătuit doar din gunoaiele noastre de bloc, menajere, ci erau acolo și saci de gunoi stradal.

Saci industriali pe care i-ai mai văzut pe la oamenii care mătură strada.

Așa îți dai seama că la nivel de administrație se duce un război. Când nu numai că nu ți se ridică gunoiul, dar și cei care au grijă de aspectul stradal, strâng gunoiul în saci și apoi îi lasă în stradă.

Frumoasă și „parfumată” mârlănie.

Numai că, vedeți voi, din tot acest război care se duce prin tribunale, pe la consiliul local, prin economia sectorului, nu rămâne în urmă decât un gust amar și memoria olfactivă care e printre cele mai puternice.

De când mă știu în București, nu țin minte vreun moment în care să fac slalom printre gunoaie. Așa mi-am adus aminte, brusc, de știrile de acu câțiva ani cu străzile din Napoli pline de mizerie.

Și oamenii, din păcate, cu asta vor rămâne. Cu toate că doamna primar are o susținere destul de consistentă pe pagina dânsei de Facebook, răbdarea are și ea o limită.

Mai ales când are o decizie judecătorească a Curții de Apel din 15 martie prin care poate apela la alte firme de salubrizare pentru a strânge deșeurile din sector, având în vedere că se află la cuțite cu Romprest.

Mno, problema e mai complexă oleacă. Nu poți rezilia un contract dacă nu ai deja o soluție alternativă pregătită. Din păcate, eu nu am văzut încă acea soluție alternativă. Fie nu a fost anunțată pe undeva, fie efectiv nu s-a comunicat.

Tot ce văd este un război continuu dus între primar și Romprest. Doar că balanța înclină înspre firma de salubritate, care într-adevăr contractual vorbind jefuiește sectorul de bani.

De ce înclină balanța? Fiindcă în Consiliul Local al acestui sector, tronează USL-ul în cea mai pură formă a sa. După decizia din 15 martie, pe 23, așadar 8 zile mai târziu, primarul făcea o altă postare în care anunța cum PNL și PSD au votat cot la cot pro-Romprest în ședința de consiliu.

Așadar, situația e mai complexă. Jocurile se fac la mesele bogate din înalta administrație, dar noi rămânem cu aspectul: munți de gunoaie și străzi care arată ca fiind parte din niște orașe fantomă.

Nu pot să uit, aseară, când am trecut pe lângă La Finca by Alioli cum angajații urcau sacii de gunoi într-o dubă cu care-i duceau, probabil, la o groapă de gunoi. Ei, pe banii lor.

Și asta nu e tot. Primarul tocmai a trimis Comitetului Local pentru Situații de Urgență o adresă prefecturii prin care cere instaurarea stării de alertă pe raza sectorului din pricina insalubrității. O premieră.

Războiul ăsta, din păcate, va mai dura, iar în urma sa rămâne gunoiul și o imagine șifonată a primarului în, poate, mai bine de 50% din cazuri.

De ce? Pentru că mulți cetățeni, deși lecția ar fi trebuit să fie învățată, nu au timp să stea non-stop cu ochii pe știri sau pe pagina primarului de Facebook. Nu au timp să dea dezaprobator din deget sau să facă urale la orice decizie administrativă.

În schimb, cetățeanul vede și simte. Și ce se vede și se simte în sectorul 1 în perioada asta e de vis urât.

Important e, în toată ecuația asta și ca-n mai multe ecuații din viață: să fie răbdare. Și să nu uitați niciodată cine sunt PNL și PSD și care le e coloana vertebrală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *