Întoarcerea filmului alb-negru

By | Cinema

malcolm&marie

Observ o reîntoarcere a filmului alb-negru pe ecrane. Mai ales în producțiile de consum imediat, precum Netflix. Lucru ce mă bucură, ca să fiu sincer, fiindcă filmele de acest gen sunt mult mai „înșelătoare” decât putem anticipa.

Când spun „înșelătoare”, mă gândesc foarte mult la miză și la provocarea pe care o lansează. Să vezi un film în culori e nota obișnuită a vremii, dar să revii la ceva alb-negru înseamnă, din start, să te supui unui nou nivel pe care nu-l întâlnești atât de des sau nu vrei să vezi (sunt oameni care nu urmăresc filme alb-negru, cum sunt oameni care nu se uită la filme norvegiene).

La început a fost Mank, pe care vi-l recomand, iar acum a sosit rândul lui Malcolm & Marie.

Tras în 35mm, cu un filtru gros de film grain pe deasupra, jocul dintre nuanțele de gri, alb, negru în diferite contexte parcă vin și spun povestea lor. În mod special ajută la conturarea personalităților din film: Malcom & Marie.

Malcolm, jucat de John David Washington și Marie, de Zendaya (pe care o știm din Euphoria sau din universul Disney) sunt un alt cuplu Hollywoodian sosit târziu acasă după un eveniment. Ăstea ar fi primele 5 secunde.

Ea pășește hotărât, el parcă plutește. Rapid aflăm și de ce: tocmai s-au întors de la premiera primului film al lui Malcolm. Un film care a dat pe spate audiența și criticii prezenți în sală.

Dar focusul, chiar dacă el dansează prin toată casa în acest incipit este pe Marie, care fierbe ușor preconizând uraganul ce va urma. Nothing productive is going to be said tonight, spune ea și nu numai că nu va fi nimic „productiv” spus, dar va fi o gargară continuă între doi oameni care, altfel, sunt niște actori excepționali.

Recunosc, am luat parte la jocul lor, dar nici unul nu mi-a solicitat concentrarea de-a lungul lungmetrajului lui Sam Levinson. În afară de Zendaya, care la început a susținut misterul dintre ei, parcursul a fost unul trist și enervant.

Misterul ce ține în viață relația unui cuplu, lucru susținut de Marie într-unul din monologurile ei dispare cu fiecare cuvânt urât și revenire la „iubire” dintre cei doi de-a lungul nopții.

Între două injurii și țipete de care nu suntem străini, filmul mai presară câteva monologuri destul de puternice ale lui Malcolm cu direcție către Hollywood, producția de film de acolo + critica de film de azi.

Să vă spun sincer, înțeleg că acolo e un beef între regizor și Hollywood și că se dorește oarecum și o critica a întregii piețe de film din LA, doar că Malcolm & Marie îmi doream să fie peste. Îmi doream să fie mai mult, mai ales că, să fiu al naibii, ăștia doi sunt actori excepționali.

Faptul că e alb-negru cu atât mai mult m-a făcut să mă bucur de filmografie, de acel haos estetic dispus într-o casă minimalistă din California. Perfect dispus în contrast cu dinamica relației dintre cei doi protagoniști. Eleganța, dar în același timp fragilitatea prezentului nu puteau fi mai bine puse în contrast cu settingul.

Scene memorabile? Sunt destule: monologul lui Malcolm despre Hollywood, mimica și contrele implacabile ale lui Marie, urletele dintre cei doi, scene de tandrețe în contrast cu sufletele lor șubrede, discursul pe care Malcolm ar fi trebuit să-l spună, dar i-l spune Marie cocoțată în vârful patului.

Ca s-o spunem pe șleau, Malcolm ezită să-i mulțumească iubitei sale, Marie, la finalul premierei filmului său din seara aceea. De ce? Bănuim că din vanitate și egoism.

Asta nu face decât să deschidă porțile către ceea ce este un cuplu cu un bagaj uriaș în spate, cu o istorie plină de momente și scene crude, crunte și antisociale pe care le aflăm din injuriile pe care și le împart unul-altuia într-o oră și 45 de minute.

Tras în doar două săptămâni, vara trecută, sub auspiciile pandemiei și sub direcția lui Sam Levinson care a scris acest film special pentru Zendaya și John David Washington, Malcolm & Marie nu s-a ridicat la nivelul unui American Son.

Dar nu o să spun că Malcolm & Marie e un film prost. Nici că e un film mediocru. Ci că e un film enervant. E un film la care trebuie să ai răbdarea să treci printr-o ceartă ce se reia și se reia și se reia de atâtea ori de cât vei auzi „Marie” ieșind din gura lui Malcolm.

Mi-aș fi dorit ca jocul lor actoricesc să depășească nivelul de ceartă, frustrare și nervi ce se varsă în filmul lui Sam Levinson. Astfel poate că ar fi ajuns la ceea ce Malcolm descrie atât de frumos ca fiind „film de artă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *