Ironia sorții

By | Atitudine

Ziua ce-a trecut pare-mi-se c-a fost extrasă dintr-o carte de satiră. Nu-mi vine numele ei acum în cap, dar poate fi oricare.

Îmi notasem ziua în calendar cu ceva timp înainte. Trebuia să merg la ai mei, la Pitești. Așa că…

Ieri, pe la ora 12.10, am fost gata cu bagajul și am dat să caut un Uber cu care să mă îndrept spre Gara de Nord. Mi-am făcut calculul, am zis că mai mult de 25-30 de minute nu am cum să fac de unde plec și până la destinație.

Nu am găsit nici o mașină. Da, la 12 ziua nu era nimic în zona mea. Cum timp nu am avut de pierdut, am deschis repede o aplicație de taxi și am dat comandă. „Nici un taxi disponibil.” Ei, haide, asta-i o glumă. Mai încerc o dată și în cele din urmă primesc un șofer. Accept și dau să ies pe ușă.

Mă grăbesc cât pot de tare și îndată primesc mesaj cum că a ajuns. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Nicăieri. Ies în strada principală, îl văd undeva la 150m de mine și tot înaintând. Ridic o mână din spate, mă vede, întoarce, îmi zice că nu știu ce număr al străzii nu era ok și plecăm spre Gara de Nord.

În mașină a fost tăcere, tăcere din partea mea. Șoferul a tot vorbit la telefon. La un moment dat, în conversația lui cu un alt taximetrist (era foarte ușor să-ți dai seama cu cine vorbește..) vine un moment foarte interesant cu șoferul meu pe modul „preaching”.

Din câte mi-am dat seama, taximetristul de la capătul celălalt al liniei telefonice era cam dezamăgit de volumul slab de călători din ziua respectivă. În momentul ăla, șoferul cu care eram s-a activat. Mașina s-a transformat în ceva sală de conferințe, iar el era pe scenă.

Pe un ton calm își încheie discursul cu: „Mă, băieți, nu vă mai dezamăgiți așa în ultimul hal. Nu mai lăsați armele jos. Mergeți, luați o pauză acum, mâncați, odihniți-vă puțin că de la 3 știți că începe nebunia. Vă impacientați degeaba. Abia atunci o să înceapă treaba și voi știți asta. De la 3 încolo o să fie groază, degeaba vă faceți griji. Odihniți-vă acum. Trebuie să aveți psihicul tare, că dacă nici în meseria asta nu-l aveți, atunci nu știu ce să zic. Aici ai nevoie de cap tare, nene, că altfel nu reziști.

Ce? Chiar aud asta?

Mie nu-mi venea să cred ce ieșea din gura taximetristului de lângă mine. Am plecat de acasă fără nici o prejudecată, fiindcă nu am stat să mă gândesc la una. În capul meu era că trebuie să ajung la gară și repede. Dar ce-mi auzeau urechile era, într-adevăr, de excepție.

Eram la TEDxÎnTaxi.

Ajung la gară în timp util. Îl salut respectuos, îi las și oleacă de bacșis ca să nu comenteze și alerg la casa de bilete. Văd coada, fac actualizarea asta și înjur CFR-ul.

Ce a fost acolo timp de 15 minute era tipic românesc. Două tabere: călătorii și reprezentații. Călătorii urlau să se mai deschidă case, reprezentații se făceau că nu aud. Ba mai și amenințau cu greva.

Era excepțional. Era ora de practică de după teoria din taxi. Psihic tare.

Prin minune reușesc să cumpăr biletul, să-mi iau și un covrig și-o apă plată și să mă urc în tren.

După o oră și 45 de minute de mers prin soare, la 40 și ceva de grade în vagon, căci aerul condiționat funcționa DOAR în vagonul celor care mergeau spre Craiova (după spusele controlorului), mi-au venit în minte cuvintele taximetristului aceluia: „Stați liniștiți, băieți, că după ora 3 începe nebunia”.

Dau să mă uit la ceas… 10 minute peste ora 3 și nebunia la mine atinsese niște cote destul de înalte.

Trebuie să am un psihic tare, mi-am zis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *