Libertate

By | Opinie

libertate

Nu mai pot cu libertatea asta fluturată în stânga și dreapta de parcă ar fi un bibelou tras din familia peștelui pus pe televizor.

Totul a pornit de aici:

Neașteptat pentru Twitter, am ajuns să primesc aprecieri și retweets de la oameni de la care nu te-ai fi aștept să-i găsești acolo, ci mai degrabă pe Facebook. Plăcut surprins.

Și tot așa am descoperit și o bulă de conspiraționiști care dau din goarnă până și acolo, unde teoretic n-ar fi nici 0,5% din publicul pe care îl poți atinge online.

Bineînțeles că de la acel tweet și până am ajuns să fiu alăturat securiștilor, să fiu un ipocrit, precum și un tefelist sectant n-a lipsit mult.

Băi prieteni, înverșunarea oamenilor ăstora este periculoasă. Este respingătoare. Efectiv nu găsești cale de mijloc cu ei, nu poți susține un dialog, nu poți face absolut nimic care să le schimbe gândirea.

Sunt atât de împinși să fluture steagul lor, să-și susțină partea încât până și acel „explicane tu” (mama ei a dracu’ de limbă română) dintr-un reply sosește ca un fitil pentru o bombă ce stă să explodeze.

Oamenii ăștia, care fac parte dintr-un sistem, care stau împrejmuiți de un gard numit familia tradițională, serviciu, norme, practic sistemul nostru de zi cu zi care nu face altceva decât să mimeze adevărata libertate, vin și urlă acum că le-a fost furată.

De cine? De un căcat de mască. Botniță, cum adoră ei s-o numească.

De mai cine? De medici, fraților. Ăia care s-au străduit să nu-i omoare vreo apendicită, să rămână cu vreo mână ruptă, să nu moară de pneumonie etc, ăia sunt asasini acum.

Protestează pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Pentru că nu mai au ce mânca. Pentru că nu mai suportă restricțiile. Pentru că virusul nu există. Pentru că guvernul e plin de hoți. Pentru că iohannis e neamț. Pentru că fritz rimează cu auschwitz.

Observați schimbarea de emfază? Vedeți unde curg protestele astea?

Explicați-mi și mie ce se întâmplă la Bacău, ce se întâmplă la Brăila, care căcat e imboldul oamenilor ăstora să huiduie în curtea spitatelor? Să huiduie un om al cărui tată a murit?!

Bă voi sunteți normali la cap? Voi ați înnebunit?

Hipnoza pe care o trăiesc oamenii ăștia este uluitoare. Este periculoasă. Efectiv ăștia sunt în stare, la un simplu îndemn, să te omoare în miezul zilei.

Amenințări cu moartea pentru Maia Morgenstern, mai apoi scandări fascistoide la Timișoara (LA FUCKING TIMIȘOARA!)!

Ce libertate e asta, mă?

Păi libertatea înseamnă să iei TV-ul în brațe, cu volumul la maximum pe românia tv sau antena3 unde un terminat și o terminată îți explică că e sfârșitul lumii și că medicii vor să ne omoare, fără nicio bază științifică, nici o dovadă clară, nici o anchetă, nimic?!

Asta e libertatea?

Ți se ia libertatea că nu poți merge la păcănele și la curve? Pe bune?!

Eu am mers acasă cred că de două ori de când a venit pandemia, cu inima cât un purice să n-o pățesc pe drum. Acasă unde mă așteaptă o mamă, un tată, o bunică, un unchi, o mătușă… oameni trecuți de prima tinerețe, oameni care nu pot să ducă un virus ca ăsta pe picioare.

Ca să ce, mă? Să urli că vrei la curve? Serios?!

Protestele din zilele astea au libertatea în spate cât am eu anii de germană: 0. Libertatea e doar un instrument folosit aici pentru a atrage oamenii ce au stat atâta timp în gura unui politician precum Șoșoacă. În fața televizorului cu ochii beliți pe româniatv sau antena3.

Când vii în Piața Victoriei cu scandări xenofobe și antisemite, apoi te muți la Unirii și începi să vandalizezi domeniul public, să arunci cu pietre în jandarmerie, practic să distrugi și să faci scandal: asta nu mai e protest și nici nu are vreo legătură cu libertatea.

Când mergi în curtea spitalului să huidui niște oameni care abia se mai țin pe picioare, încercând să salveze cu ultimele puteri câți pacienți pot, să-i faci asasini, scuză-mă, dar efectiv ești atât de prost încât nu mai meriți salvat.

Prieteni, într-o criză sanitară mondială de asemenea amploare, democrația și libertatea sunt puse sub semnul întrebării. E normal să fie așa, mai ales când există atât de multe restricții.

Nu spun că ce democrație avem noi e top.

Nu spun că statul comunică bine. Din contră, comunică mizerabil. Am avut multe bătăi de cap încercând să-mi dau seama ce dracu vor oamenii ăștia să facă și să zică. Mi-e clar că sunt depășiți, că sunt incompetenți, dar alții mai buni ca ei în acest moment NU AVEM.

De bine, de rău am reușit să ținem pandemia asta la un nivel mediocru. Nu am ieșit în evidență cu nimic negativ sau pozitiv. Și când vine vorba de o criză, parcă e ok așa.

Dar nu pot să nu mă întreb, când îi privesc așa porniți cu făcliile spre guvern, dând foc la măști, ce ar fi făcut ei la ultima pandemie de genul ăsta. A fost în 1918, DUPĂ PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Ce faceai atunci, conspiraționistule?

De la a protesta niște decizii ale statului și până la a face medicii hoți, asasini, la a crede că virusul nu există sau de a face scandări fascistoide e un pas mult prea mare și mult prea periculos pentru care eu nu am nici un pic de empatie.

Nu voi accepta și nu voi alege să înțeleg astfel de ieșiri.

Libertatea nu ți se ia dacă porți o mască pe domeniul public pentru protecția ta și a celor din jur.

Libertatea nu ți se ia fiindcă există o recomandare medicală să fii în casă la o anumită oră pentru a nu se intensifica răspândirea virusului.

Este dreptul fiecăruia dintre noi să se întrebe dacă măsurile statului sunt corecte. Dacă ale lor calcule reprezintă realitatea și susțin deciziile lor.

După cum vedeți, nimeni nu-i perfect într-o criză de asemenea amploare. S-au făcut greșeli și probabil se vor mai face. Toți am obosit, toți ne vrem viața înapoi într-o oarecare măsură.

Dar asta nu înseamnă că voi asculta o politiciană care își crește artificial pagina de Facebook și care și-a creat efectiv o rețea de răspândire a panicii și urii (vezi mai jos) spunându-mi să mă apăr de dictatura medicală.

Voi vă auziți? Dictatură medicală?! Sau sanitară…

Am toată empatia pentru cei care au fost cu adevărat loviți de pandemia asta. Cei care și-au pierdut membri dragi ai familiei din pricina virusului, cei care au rămas fără job-uri, care au copii de crescut. Ei trebuie ajutați de stat. Cu indemnizații, cu oricât se poate.

Dar nu am să accept niște terminați care urlă că vor la păcănele, la curve sau că medicii sunt niște asasini pentru că o altă terminată urlă mizerii de la pupitrul parlamentului sau pe la TV.

Încetați să mai asociați libertatea cu discriminarea, cu știrile false, cu vandalismul, cu antena3 sau românia tv. Asta nu este libertate, ci o sectă din care, în final, toți vom ieși înfrânți.

Alte articole din zona asta se pot citi aici și aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *