Pentru că n-avem bani şi lenea-i mare

By | Opinie

Am reuşit ieri să fac o salată tipică ca la restaurant. Pe lângă faptul că roşiile şi castraveţii n-aveau niciun gust, iar eu alături de tovarăşa eram în post, adică ţinem post, s-au mai ars olecuţă şi cartofii prăjiţi. Fuseră săracii prăjiţi peste măsura lor de prăjeală. N-am imortalizat momentul, fiindcă era unul de familie. Să fim serioşi. Totul pân’ acolo.

***

leneaCând eram mic, eu alături de ai mei pitici prieteni, care erau mai mari decât mine ca vârstă, ne jucam în general dimineaţa şi după-amiaza fotbal “pe deal”. Aşa se numea locul, aşa îi dădusem noi numele, aşa ne era în suflete şi aşa ne-a rămas în cap. Dacă-mi spui acum “pe deal”, îmi vine direct în minte zona unde am copilărit. E deja un brand puternic în creieraşul meu, nu-l mai întrece nimeni. Ei, iar locul acesta îi se spunea “pe deal” deoarece era o formaţiune deluroasă, logic. Practic, era format dintr-un deal, o terasă, iară mai apoi un alt deal care se culmina cu strada Stadionului, actualmente Nicolae Dobrin.

Cu timpul, Piteştiul a cunoscut o expansiune urbană ceva de nemaipomenit. Tot mai mulţi industriaşi bogătani de cu seamă s-au adunat în locul care în trecut era “pe deal” şi şi-au construit, conform unui prieten, nu case, ci casteluri de prinţi şi prinţese. Astfel, locul unde am reuşit să-mi sparg dintele din faţă printr-o mişcare ce nici măcar cu o ecuaţie de fizică cuantică nu poate fi explicată, a fost acaparată de aceste casteluri. Făceam astfel cunoştinţă cu un final de copilărie tragică. Unde mai băteam noi berbunca? Ei, s-o construit unul doar, însă mai de curând a mai zis cineva că locul ar fi ideal (pe bune de nu este) să se mai încadreze unul, probabil cu râu primprejur ca să ne înţelegem şi o scenă din Romeo şi Julieta pentru inaugurare.

Astfel, industriaşul o dat drumul la construcţie. Probabil din lenea prea mare şi scutirea de a mai da nişte bani aiurea pentru a face un studiu de fezabilitate, a uitat sau probabil n-a observat foarte clar faptul că a sa viitoare locuinţă, castel cum am mai spus, va fi construit în pantă. Practic, cum să vă explic, am specificat că avem deal-terasă-deal şi mai apoi strada mare. Ei, casele sunt aşa: deal-terasa cu castele-deal unde sunt case-strada mare. Omul nostru o considerat că n-are rost să se alarmeze pentru o eventuală tragedie şi şi-o aruncat buldozărele cu sete în pământul Domnului.

Ei şi cum oamenii, nevinovaţi de altfel că asta-i activitatea lor, excavau pentru a crea fundaţia coşteiului contemporan, pământul s-o gândit s-o ia la sănătoasa, că prea s-o săturase de şenilele şi paşii lor greoi cu care mergeau înainte de a împunge sapa în el. Cum un necaz nu vine niciodată singur, imaginaţi-vă voi acum cum canalizarea străzii că am uitat să vă spun, [este de fapt scări (de la blocuri spre deal) – terasă (unde s-o construit nişte castele) – alt deal mai micuţ – strada ce trece printre castele – un deal mai mare – pe urmă strada mare] şi strada aceea micuţă o luară la vale. Nu că mai sus la dealul cel mare dinainte de strada mare n-ar fi nişte viloaie pentru care oamenii au muncit cu trudă. Astfel, strada, canalizarea, dealul cel mic o iau la sanatoasa spre blocuri şi cât de aproape un viloi imens, neatins totuşi.

În urma acestui nefericit accident care probabil putea fi evitat, jumătate din straduţa ce merge prin castele plus canalizarea de la castele fusă dusă pe apa sâmbetei. Bineînţeles, prinţii, regii, prinţesele n-au ezitat şi imediat au apelat la organele legii. Poc, s-a ajuns la dat în judecată şi uite aşa omul fu nevoit să repare stricăciunile toate. Ce-o lăsat în urmă? Păi un lac care se umple când plouă, când ninge şi se crapă de primăvară şi mult moloz şi forme ce au stricat naturaleţea dealului. Aceste lucruri au binevoit să facă loc unei oaze de verdeaţă, loc care, cu puţină apă găzduieşte acum nişte broaşte râioase, mini şerpi, nişte păianjeni mai măricei, mă rog, lucruri specifice unei zone urbane. Poate că exagerez puţintel, dar is aproape.

Urmează să modific acest articol şi vă vin cu dovezile foto. Telefonul meu obosit cu a sa cameră plictisită de atâtea fotografii nereuşite vor fi puse la încercare încă o dată. Consider că trebuie să vedeţi aceste lucruri. Zic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *