PlayStation 5 acum sau mai târziu?

By | Gaming

E o simplă întrebare. 

Sony zice că sunt cu timeline-ul ok pentru a ținti o lansare la iarnă. Joystick-ul arată demențial, recunosc, iar pe parte de specs nu stă rău.

Numai că n-o să-i vină momentul imediat. 

Până la PlayStation 5, am fost foarte atras de felul în care arată și se mișcă Google Stadia. Mai ales de cloud gaming-ul dezvoltat de Google.

Din păcate, nu am auzit încă pe cineva să-l folosească. Dacă ai avut experiențe cu el, te rog lasă-mi în comentarii.

Revenind la PS4, nu mă văd renunțând prea repede la el. Jocurile momentului sunt acolo și vor fi chiar și după lansarea ultimului model.

De la Farming Simulator, la Cities Skylines, la Call of Duty, FIFA, NBA 2k, Uncharted (toată seria), la câte și mai câte, am petrecut ore pe PS. 

Și da, probabil că la un moment dat voi face pasul către următoarea generație, doar că nu acum. Trebuie menționat că PS 5 va fi compatibil cu jocurile precedentelor PS-uri. Așadar e un fel de back to the future.

Cred că PS 4 mai are cel puțin doi – trei ani de viață din iarnă încolo, cu jocuri încă bune de jucat (Death Stranding, SnowRunner, Cyberpunk 2077 sau The Last of Us 2 ar fi câteva lansate sau care sunt pe vine).

Probabil dacă nu ai PS și vrei să-ți iei unul, cred că poți trece direct la 5 din iarnă dacă te țin buzunarele și vrei să nu mai schimbi metoda de joacă 5-6 ani de aici încolo.

Plus că Unreal Engine 5 arată absolut DEMENȚIAL.

Also, că tot am zis de The Last of Us 2, a intrat la pre-comandă. Pe 19 iunie apare. Atâta nerăbdare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *