Adii/Spune Podcast

În pandemia lui 2020, spre final de an, m-am gândit serios la viața mea.

Așa ar trebui să înceapă orice TED Talk, numai că ăsta nu-i așa ceva și nu va fi niciodată.

Dar o idee de curaj stă la baza nebuniei ăsteia de podcast. Niciodată nu cred că am avut în mod real tupeul să mă apuc să invit oamenii la discuții.

Sunt un om introvert prin excelență, chiar dacă nu pare. Doar că mă provoc non-stop să ies din apele mele și să fac ceva ce simt că m-ar ajuta.

Să evoluez, să învăț, să experimentez.

În același timp simt nevoia să dau ceva înapoi comunității. Nu mă întreba de unde, dar asta simt.

Hence rezultatul: un podcast.

Un podcast complet nesărat, nepiperat, nemodificat, raw cum spune Dolly, asistenta virtuală (oh, trebuie să asculți ca să pricepi).

Un podcast când clean, când explicit în care râdem când trebuie să râdem și punem degetul pe rană atunci când trebuie.

Un loc unde se răstoarnă o tonă de emoții pentru ca mai apoi să le punem cap la cap, ca pe un puzzle, și să privim asupra lui cu luare aminte.

După nume, ar fi putut foarte ușor să fie și Adi/Tace, după cum tot Dolly vă va aminti din când în când.

Primul sezon a fost în perioada octombrie – decembrie 2020, iar al doilea a început în februarie, 2021.

CELE MAI RECENTE EPISOADE

Periplu culinar w/ Cosmin Dragomir Adii/Spune

  1. Periplu culinar w/ Cosmin Dragomir
  2. Post-Pandemie w/ Andra Nicula
  3. Podcasting w/ Robert Katai

Ce-ți mai pot spune este că episoade noi apar în fiecare zi de luni, dimineața devreme.

Dacă îți place acest proiect, tot ce pot face este să te invit la abonare și clasicul SHARE masiv la toată lumea.

N-ai idee cât înseamnă pentru mine. Îți mulțumesc!