„Revenge shopping”

By | Opinie

2020 m-a mâhnit rău de tot.

Mi-a luat liniștea, stabilitatea, o bună bucată din ceea ce ne face fericiți zi de zi (socializarea), muzica live, mersul la restaurant, călătoriile și descoperirea locurilor ascunse.

Și câte și mai câte.

revenge shopping
Io cu gândul la ce fac cu banii mei…

2020 m-a mâhnit în așa hal încât am ajuns din victimă în și mai victimă.

Cred că și victimizarea ar trebui să fie un trend al anului 2021. Dacă nu cumva un trend al fiecărui an trecut și ce va să vină.

Dar în miezul victimizării mele, trebuie să-mi recunosc un lucru: am rezistat cu stoicism lui 2020.

Ba mai mult, nici nu știu când și cum a trecut. Sigur, așa cum m-a obișnuit creierul meu, tot ce e mai rău se întâmplă difuz și în fundal, în timp ce atenția mea mă menține într-un oarecare echilibru.

La finalul traseului, oricare ar fi acel final, când creierul se decide că a obosit, mă anunță și are grijă s-o facă în așa fel, încât să mă doboare cu totul.

Cum, n-ai pățit? Știi meme-ul cu „this is fine”?

this is fine meme
Acest meme

Flăcările sunt pe background, dar tu ești fine. Până când flăcările ajung și la tine sau creierul le percepe într-un final ca fiind flăcări pe bune.

Așa că în 2021 m-am trezit obosit. Odată ce a trecut anul, sub influența media cu să treacă și anul ăsta m-am lăsat păcălit. Am zis că odată cu 2020 vor trece toate.

Sigur, nu sunt atât de naiv. Dar era o minciună frumoasă. Poate că anticipam oboseala de care zic acum. În fine, a venit și a debutat cu unul din ceea ce experții zic c-ar fi un trend pornit pe finalul anului trecut și care va face „ravagii” anul ăsta.

Revenge shopping e genul ăla de shopping impulsiv pe care îl faci ca să te răzbuni pe cineva sau ceva. Și cum a fost nevoie de un „inamic comun” pentru ca treaba asta să devină trend, iată că inamicul comun e pandemia.

Mulți oameni au cumpărat impulsiv din pricina pandemiei și vor continua s-o facă. Me included.

Am ajuns să-mi iau haine de nu mai știu ce să fac cu ele. Eu nu-mi cumpăram haine atât de des. Erau niște exclusivități în viața mea. No joke.

Am devenit sneackerhead activ. Înainte, urmăream fenomenul de la distanță, acum am ajuns să vânez noutăți ca să pot pune mâna pe ele înainte să ajung să apelez la vreun puști din Obor, care dă perechea la suprapreț, doar pentru că s-a mișcat mai repede.

Am ajuns să vreau multă tehnologie… monitor mare, tastatură de gaming, mouse la fel, ear buds, smartwatch, Kindle, boxă smart… n-aveam pofta asta atât de intensă. Ce naiba urmează? O dronă?!

Da, am ajuns în categoria aia de oameni. Urmăresc aplicațiile de shopping (clothing especially) mai des decât Facebook-ul.

În același timp, nu pot să nu felicit și să-i remarc pe cei care în pandemie s-au apucat să strângă bani. Foarte bun moment. Era bun și înainte, dar parcă e mai bun acum.

Nu zic, m-am urcat și în trenul ăsta, dar recunosc că implicarea e mult mai redusă față de cea care vine la pachet cu consumul financiar.

Cel puțin am reușit să reduc fumatul de la zi de zi la ocazional, asta însemnând chiar și o dată pe lună maximum.

Măcar atât.

Ești și tu cu mine în barcă? Cumperi impulsiv? Cumperi din supărare? Shoturi de dopamină livrate de curier? Te salut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *