S-au împlinit 150 de ani de la înființarea „Şcolii Superioare de Litere”

By | La aer liber

150-de-ani-litere

La data de 30 octombrie 1863, Al. I. Cuza, domnitorul Principatelor Unite, semnează
actul de înființare pentru Școala Superioară de Litere…

Pe atunci așa denumită, astăzi cunoscută ca și Facultatea de Litere. Am fost și încă sunt oarecum sceptic cu privire la locul meu în această unitate de învățământ superior, dar pe zi ce trece, mă simt tot mai aproape și mă identific tot mai mult cu ceea ce vrea să-mi transmită. Nu știu dacă sunteți la curent, dar opțiunea mea principală a fost CRP la Jurnalism (Comunicare și Relații Publice), dar am sfârșit aici. Am înțeles atunci că nu acela mi-a fost drumul și că mi s-a dat altceva, simt acum, mai bun decât ce se prezenta a fi acolo.

Prin urmare, mâine cu începere de la ora 12.00, în Aula Magna la Facultatea de Drept se va ține un eveniment care se anunță tare frumușel, în care vor fi prezenți oameni consacrați care au avut și încă mai au legături cu literele precum și alte lucruri ce se vor mai petrece pe acolo. Sunt „thrilled” – cum spun americanii – să-l cunosc pe Mircea Cărtărescu în persoană, căci așa umblă vorba, că ar veni.. Și să mai socializez cu cine mă întâlnesc la eveniment.

Voi ciripi pe Twitter și pe Facebook cât voi putea de mult de acolo. De fapt, cât mă va ține bateria tabletei. Voi încerca să fac multe poze și să dau citate numai bune să vă inspire și pe voi. Pe Twitter mă găsiți colea, iar pe Facebook bineînțeles colea.

Eu voi încerca pe cât posibil să aduc evenimentul mai aproape de voi, dar vă vin în ajutor și mai mult și vă spun că o transmisiune live al evenimentului va fi pe net începând cu ora 12.00. Pentru mai multe informații accesați pagina de Facebook a Facultății de Litere. Dacă nu aveți ce face, este bine să veniți, căci aveți ce auzi și vedea. Cel puțin, umila mea părere. 😀

Pentru și mai multe informații:

Comunicat de presă. Afiș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *