The Asisstant. Filmul românesc făcut de străini

By | Cinema

Exagerez când spun filmul românesc făcut de străini, dar dacă ați urmărit măcar o dată în viața voastră un film românesc de factură recentă (Sieranevada, Bacalaureat etc), o să vă dați seama încă din primul cadrul al „The Asisstant” de ce vreau să spun.

Pe scurt, filmul evocă o zi în viața lui Jane, asistenta unui producător executiv dintr-o companie de producție de film din New York. 

Încă de la început suntem introduși prin cadre lungi, anxioase, de care ăștia care mai lucrăm prin birouri suntem oarecum obișnuiți: diminețile grele, #primullabirou, pregătirea materialelor de peste zi etc. 

Pe Julia Garner (Jane) o cunosc din Ozark, serialul mult lăudat de pe Netflix despre care am și vorbit aici. E o actriță foarte talentată și versatilă, lucru demonstrat și în acest lung metraj.

Kitty Green, regizorul filmului nu a vrut să intre prea mult în detalii. Nu știm prea multe despre colegi, despre companie, nimic altceva decât ceea ce auzim din conversațiile distante pe unde mai umblă Jane (coridoare, baie, bucătărie, biroul șefului etc).

Pe parcurs, începem să legăm unele lucruri. Faptul că șeful e un dubios care face chestii deloc ortodoxe, că toți ceilalți știu mai puțin ea, asistenta, care e de curând angajată acolo (2 luni). 

Că ea e un control freak, vrea să știe totul și să fie în control asupra a tot ce înseamnă munca ei + are planuri să devină și ea producător, de aceea ar dori să prindă cât mai multe de acolo (scripturi de film, screen tests etc).

Trimiterile devin, cu timpul, evidente la #metoo și Harvey Winstein. Chiar dacă nu ne este prezentat per se, înțelegem că practicile sexuale ale șefului sunt la ordinea zilei cu angajatele și cine mai dorește să aibă de-a face cu lumea filmului.

De aici, Jane începe un drum pentru dreptate, dar e blocată imediat ce e amenințată cu cariera, atunci când ajunge să se plângă la HR.

Julia Garner joacă bine de tot, asta mi-a plăcut, dar cu asta am și rămas. 

Tensiunea crește pe parcurs, iar frustrarea devine accentuată de tehnica hipercinema-ului folosită de regizor (cadre lungi, angoase, intensitatea sunetului, anxietatea exacerbată a personajului etc). 

Nu e un film extraordinar, dar e unul ce prezintă realitatea crudă dintr-o lume murdară a business-ului. Îi dau un 8 din 10, iar dacă nu aveți ce vedea (eu unul m-am plictisit, pentru prima dată, de ce are să-mi ofere Netflix / YouTube), atunci vă invit la filmul ăsta. 

Vă atrag atenția că aveți nevoie de răbdare, mai ales cu acele cadre lungi care te fac s-o iei razna, alături de tensiunea ce le naște.

Credit foto aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *