Trenul ce traversează Sahara

By | Cinema

Nu cred să mă fi mișcat în vreun fel pe canapea cât timp am văzut mini-documentarul de la National Geographic despre un tren ce traversează deșertul Sahara.

Cred că nu exagerez când spun că totul e sublim la el: cadrele, inserțiile de text, sunetele, atmosfera, coloristica, vastul deșert ce pare că te înghită până și prin televizor, toate astea m-au lăsat mască.

Poate mă emoționez ușor, dar am zis să sap mai mult. Mi s-a părut fascinant subiectul.

În Mauritania, la granița cu Sahara de Vest, există o șină ferată ce traversează țara de la portul Nouadhibou, aflat în vestul țării, până la Zouérat, în nord. 

În total: 704 km. La destinația din nord se află mina de fier ce aparține Societății Naționale de Minerit Industrial, de unde pleacă jumătate din exporturile Mauritaniei. Tot ei dețin și linia ferată.

Din pricina temperaturilor înalte, cele trei locomotive ce trag zecile de vagoane au fost modificate pentru a rezista condițiilor speciale de drum.

Ce m-a fascinat teribil, dincolo de imensitatea trenului de aproape 3 km lungime sunt nomazii ce au găsit adăpost de-a lungul căii ferate.

Vorbim de familii ce stau în niște corturi și cam asta e tot ce au, în mijlocul Saharei, unde trenul ăsta e singura lor legătură cu civilizația. 

În documentar ne e prezentat un comerciant de pește care se folosește de acest tren (la fel ca mulți alții) pentru a duce hrană în zonele nomadice de pe drum.

Nu-ți trebuie bilet, chiar dacă există și vagoane de persoane atașate, oamenii se urcă în cele pline de minereu de fier și așa călătoresc până la fiecare oprire de unde lasă de-ale gurii.

Mor oameni? Da. E chiar un fenoment obișnuit. Mulți nu rezistă drumului de 3 zile prin deșert și se sting. Alții pică de pe tren.

Riscurile meseriei, dat fiind că ei o fac pentru un fel de profit, iar familiile acelea abia așteaptă traistele lor.

Și te uiți la oamenii ăștia care stau la cort în Sahara și îți dai seama că nu știu ce-i ăla internet, telefon, televizor, frigider etc.

Că stau acolo în timp ce ziua sunt peste 40 de grade și noaptea sunt temperaturi de 15-18 grade. 

Că așa trăiesc ei. Asta e viața lor în Mauritania, în anul 2020, secolul 21.

Mulți fermieri de acolo au fost împinși în orașe din cauza secetelor masive din ultimii ani. Orașe care nu au fost plănuite să găzduiască milioane de locuitori (cum se întâmplă curând cu Nouakchott) se pregătesc s-o facă.

Alții au rămas la acele corturi prin Sahara.

De altfel, sclavia persistă în Mauritania. Dacă ne luăm după datele din 2018, cam 2% din populație se află în sclavie.

Trenul ăsta e legătura la tot ce înseamnă viață pentru triburile nomade din deșert. E cel ce animă deșertul în fiecare zi. 

Din ianuarie 2019 s-a dat drumul și la turism după un hiatus. Practic, o locomotivă și două vagoane, același traseu, bon voyage! 

Oh, stați liniștiți, au fost un maximum de 8 cazuri de covid-19 în Mauritania. Acolo aproape că nu există.

Luați de vedeți:

foto de aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *