Un zbor negru

By | Opinie

Cea mai notabilă reușită de factură recentă a civilizației a fost eclipsată în aceste zile de decizia irațională a unui polițist american.

Cazul George Floyd a stârnit interesul întregii planete. Moartea sa inaccetabilă a pus, din nou, poliția americană și rasismul pe prima pagină.

Da, se întâmplă departe, în Statele Unite ale Americii, dar de câte ori am privit către acel loc ca „american dream”?

De câte ori nu s-au aventurat românii să meargă acolo pentru succes?

Da, se întâmplă departe, dar chiar și așa: ar trebui să ne pese. Ar trebui să ne pese fiindcă America este, în continuare, etalonul democrației.

Este țara către care mulți privesc și către care noi aspirăm atunci când facem mâna coif la ochi și privim către vest.

Sigur, ne aflăm așa cum spunea 50Cent când a venit la un concert la noi, la 50 de ani în spatele vestului, dar asta nu înseamnă că n-ar trebui să ne pese.

Avem rasism și la noi în țară cu care să ne luptăm, dar pentru asta parcă ar trebui omorât un dinozaur mai mare.

Prin urmare, de ce se întâmplă în State ce se întâmplă zilele astea?

Istoric

Statele Unite ale Americii nu au o istorie. Au una inventată, una creată cu sânge și arme.

E o țară formată din colonii de tot felul, de la olandezi la francezi, englezi la spanioli. Ăștia toți ce-au făcut? Au împins americanii nativi (indo-americanii) la o parte și și-au făcut ei loc pentru burțile lor.

Practic, în America ideea de rasism există încă din vremea colonială. De pe atunci anglo-saxonii protestanți beneficiau de toate drepturile liberale, printre care dreptul la vot, dreptul de a avea cetățenie, dreptul la imigrație și cumpărare de teren printre altele.

A urmat, știm foarte bine, perioada sclaviei. Americanii aduceau negri din Africa la muncă și se comportau cu ei ca ultimele animale.

Ce vreau să spun prin toată treaba asta e că America are rasismul în sânge. Nu le găsesc scuze pentru asta, ci doar trebuie să înțelegem că la ei e ceva transmis din generație în generație.

Mai ales printre albi.

Rasism instituționalizat

Acest termen provine dintr-o carte din 1967 scrisă de Stokely Carmichael și Charles V. Hamilton. Cartea, Black Power: The Politics of Liberation discută despre o formă subtilă de rasism, foarte puțin judecată din pricina luminii pozitive în care se află opresorul.

Adică e vorba despre cele mai puternice instituții ale statului, cum ar fi poliția, unde poliția știm că e binele din meciul bine vs. rău. N-au cum să fie ei băieții răi.

Ei bine, acest rasism instituționalizat se petrece în foarte multe locuri în America. Să vă enumăr: la nivel de venituri, juridic (cazurile favorabile pentru negri sunt aproape infime față de albi), forță de muncă, educație, sănătate și locuințe.

În toate aceste domenii, negrii din America sunt complet înfrânți de sistem. Foarte puțini dintre ei, cei care de regulă provin dintr-o genă nord-africană, cu putere financiară și educați au o șansă să se ridice.

Restul sunt fugăriți prin ghetouri sau fac alte ilegalități (nu toți, exagerez, dar e un procent destul de mare).

Transformați în infractori

Probabil ați urmărit serialul When They See Us, pe Netflix. Dacă nu, cred că e cazul să-l vedeți.

O să înțelegeți totul despre cum privește poliția oamenii de culoare.

De altfel, mai puteți citi scrierile lui James Baldwin, majoritatea eseuri, proze scurte și ficțiune. „Dacă Strada Beale ar putea vorbi” e una din cărțile ce au primit și o ecranizare.

La fel ca în When They See Us, nu e vorba despre altceva decât un negru ce primește niște ani de închisoare pe gratis, deoarece unui polițist nu i-a plăcut de el.

Gândiți-vă că aceste gorile în uniforme mergeau noaptea pe stradă și băgau negri la închisoare pentru alte cazuri, numai ca să scape de ele și să-și satisfacă ura pe care o aveau pentru cealaltă culoare.

Asta se întâmpla cu precădere prin anii ’70-’90.

Stigmatul poliției americane a crescut considerabil în ultima perioadă în urma ieșirii la suprafață a semnificative cazuri inventate asupra oamenilor de culoare.

Inclusiv aceste ecranizări, majoritatea drame documentare, au alimentat publicul larg cu o perspectivă mult mai îndoielnică față de poliția americană.

Toate filmele, toată literatura de specialitate, documentarele, serialele, cultura pop cu dramatismul ei de factură recentă au adus, în sfârșit, problema negrilor pe primul plan.

Social media, cu eco-ul ei ce poate înconjura globul într-o secundă a pus în lumină mai multe fapte ale polițiștilor americani.

De câte ori n-am văzut clipuri cu abuzuri ale lor în fața oamenilor de culoare? E plin internetul.

Idiocracy, fake news, Donald Trump

Ajungem în prezent. Statele Unite sunt guvernate de incapabili, la fel ca la noi. Norocul lor este că încă mai există, în bună măsură, politicieni cu capul pe umeri pentru un oarecare echilibru.

Altfel, au un președinte idiot care săptămâna trecută a avut un tweet marcat de Twitter ca fiind potențial fals. Era vorba despre corectitudinea voturilor prin corespondență.

Omul ce-a făcut? S-a supărat, a dat ordin executiv, iar acum oricine din State poate da în judecată orice rețea socială dacă se demonstrează că fact check-ul lor a fost unul eronat.

Acest președinte de sorginte regretabilă n-a făcut în ultima vreme decât să facă o țară „etalon al democrației”, una „etalon al prostiei”.

E cel care a urlat de mii de ori fake news față de toate televiziunile, e cel care a vrut și încă se luptă să facă un zid la granița cu Mexic, e cel care s-a retras din acordul de mediu.

Este omul care a adus țara la punctul unui război civil. De ce? Fiindcă tot ce a făcut a fost să stârnească ură, să divizeze, să enerveze, să creeze tensiuni prin deciziile și cuvintele sale.

Este omul care a pus democrația sub semnul întrebării, acolo la ei, la mama lor. Un individ cu principii autocrate, blocat de alții mai deștepți oleacă ca să n-o ia pe arătură.

Ura sa față de știrile corecte, cu fapte prezentate, a alimentat jumătate de popor împotriva lor. Iar acum, la protestele din State, un echipaj CNN a fost arestat LIVE, pe când prezentau situația din zonă.

Normal că, în final, cazanul avea să dea pe afară.

Ce a făcut polițistul ăla, un act regretabil asupra căruia va avea destul timp în pușcărie să mediteze, a fost declanșatorul de care America poate avea nevoie pentru a se lepăda de un idiot. Zic poate deoarece nu sunt de acolo ca să pot spune ceva cu mâna pe inimă, cât mai degrabă o opinie din exterior.

Și mai zic poate, deoarece sper că în final binele să învingă. Că va exista egalitate de șanse, rasismul se va diminua în mod accentuat, iar în fruntea Americii va fi un om echilibrat, nu un idiot autocrat.

Ce este trist e că primul zbor spațial cu persoane a fost eclipsat de acest nefericit caz, peste care sper să nu se mai treacă așa ușor.

One Response to " Un zbor negru "

  1. […] culoare din America e grozav de complicată. De la o asemenea distanță, nu poți decât s-o iei pe pigulit istoria, dar altfel e foarte greu și-ți trebuie un nivel de înțelegere cel puțin mai mare decât al […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *